Cea mai mare parte a timpului ne-o petrecem în pat, iar de multe ori, oamenii judecă superficial importanța lenjeriei de pat, atât în ceea ce privește calitatea somnului nocturn, dar mai ales starea de spirit din timpul zilei și echilibrul psihicului nostru. Toate acestea depind în mod egal de felul în care ne aranjăm dormitorul, începând de la culoarea pereților și poziția mobilei în cameră și până la ce tip de lenjerii de pat folosim. De obicei, când cumpărăm lenjerii de pat, alegerea noastră se bazează pe criterii precum prețul, materialul sau culorile și modelul acestora, însă mai rari sunt oamenii care aleg lenjerii de pat ghidându-se după toate aceste criterii la un loc. Fiecare aspect este important, în aceeași măsură în care, fiecare detaliu din dormitorul nostru contează pentru buna noastră dispoziție de zi cu zi. Nu e de mirare că s-a dezvoltat o întreagă știință pe tema echilibrului dintr-o încăpere, cunoscută sub numele de Feng-Shui.



Suntem oameni, prin urmare, ne lăsăm în mare parte influențați de mediul în care ne desfășurăm activitatea și mai ales, cel în care locuim. Acasă este locul în care trebuie să ne simțim cel mai bine, mai relaxați și pe cât posibil, lipsiți de griji. La toate acestea, dar și multe altele, contribuie și lenjerii de pat cu care ne decorăm dormitorul. Oricât de ciudat sună, este adevărat. Gândiți-vă că pielea noastră este prima care intră în contact cu lenjerii de pat. Dacă acestea ne provoacă alergii sau iritații, de vină este poate materialul din care sunt confecționate sau lipsa de importanță pe care am acordat-o atunci când le-am cumpărat. Uneori, nu avem nevoie doar de un model frumos al lenjeriilor de pat, care să stârnească admirație și să ofere un aspect plăcut camerei. Avem nevoie de lenjerii de pat care să ne garanteze, în primul rând, starea de sănătate și echilibrul psihic, care să ne ofere calmul și liniștea după care tânjim la finalul zilelor lungi și obositoare de muncă.


De aceea, recomandat ar fi să folosim lenjerii de pat din materiale naturale, iar cele mai populare sunt lenjeriile de pat din bumbac, bambus sau mătase. Bumbacul este un material rezistent, iar lenjerii de pat din bumbac vor avea o durabilitate mai mare. De asemenea, aceste tipuri de lenjerii de pat se descurcă de minune să ofere vara senzația de răcoare, și iarna, cea de căldură. De aceea, pielea noastră nu va transpira în contactul direct cu bumbacul. Mătasea este un material foarte plăcut la atingere, iar lenjerii de pat din mătase vor oferi un plus de eleganță dormitorului, pe când bambusul este un material antibacterian și hipoalergic, potrivit pentru a menține la distanță microorganismele care pot provoca iritații ale pielii.


Lenjerii de pat se pot achiziționa din milioanele de magazine online de pe Internet, unde se vor găsi la prețuri mult mai reduse față de magazinele clasice, în modele și nuanțe deosebite, care se vor asorta de minune cu decorul general al camerei. În plus, în mediul online sunt tot felul de reduceri și oferte la lenjerii de pat de care putem profita. Cu lenjerii de pat alese atent și cu bun gust, dormitorul nostru poate căpăta alt aspect în fiecare zi.




Influența lenjerii de pat asupra somnului